Coșul este gol!
Având în vedere că începând cu data de 25 mai 2018 a intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (GDPR), considerăm că este un moment potrivit să vă informăm asupra temeiului prelucrarii datelor personale, tipului de date personale pe care le prelucram, scopului prelucrării acestora, precum și asupra drepturilor persoanelor vizate.
Datele dumneavoastra cu caracter personal sunt prelucrate în temeiul art. 6 alin. (1) lit. b) din GDPR, respectiv prelucrarea este legală fiind necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui аcontract.
Datele personale pe care le prelucrăm sunt, în principal, datele de identificare ale persoanelor care reprezintă societatea dumneavoastră, precum și pe cele ale persoanelor din cadrul echipelor ce activeaza în cadrul societății dumneavostră, precum: nume, prenume, adresa de e-mail, număr de telefon, adresa de la locul de.
Prelucrăm datele personale doar pentru scopuri legitime, precum acela de a executa contractul
încheiat între părti, de a furniza produse și servicii sau pentru a vă oferi asistența tehnică sau de
marketing, de a vă identifica prin intermediul mijloacelor de comunicare sau în scop de marketing,
pentru îmbunătățirea și dezvoltarea produselor și serviciilor pe care vi le oferim (preluând feedback
direct de la dumneavoastră și prin intermediul agențiilor de cercetare mandatate sa vă contacteze).
Prelucrarea datelor personale se întemeiază întotdeaună fie pe executarea contractelor de vânzări,
de prestări servicii sau de marketing sau a altor tipuri de parteneriate încheiate cu noi, fie pe nevoia
de a respecta o obligație legală, pe interesul nostru legitim sau un interes public major sau, după caz,
pe consimțământul dumneavoastră, daca v-ați manifestat optiunea în acest sens.
DREPTURILE PERSOANEI VIZATE
Sub rezerva legii aplicabile și a anumitor excepții, restricții sau circumstanțe, puteți avea:
Aceste drepturi pot fi exercitate prin solicitare scrisa trimisa la:
Sediu social: 63 Shipchenski prohod Blvd. 1574, Sofia, Bulgaria
Email: dpetkova@rexton-line.com
Vi se va raspunde intr-un termen rezonabil, in conformitate cu reglementarile aplicabile.
Echipa
Rexton-line